Într-o lume în care oamenii se țin de mână
noi ne ținem de suflet;
într-o lume în care
durerea curge în pahare de bere răsuflată și
țigări ieftine la bucată,
pe noi ne doare vârful degetului mic când nu
ne iubim cum trebuie;
într-o lume în care
totul are un sens noi găsim nonsensul în
orice nimic,
pentru că noi nu suntem ca ei și ei nu vor fi
niciodată ca noi,
antipatici din prima secundă a timpului
întors
cu fața la perete
ca să doarmă mai bine.
Ne-am urât atât de tare, încât s-au aprins
focuri între noi
și s-au făcut incantațiile singure pentru că
ăsta ne era destinul:
să ne iubim în bula noastră de oxigen
nelimitat
într-o lume în care oxigenul deja e pe cale
să devină un lux;
să ne iubim în timpul nostru care încă doarme
dus - i-am făcut ceai de mușețel
într-o lume în care zilele trec ca secundele
când numeri până la zece ca să nu bați pe
cineva;
să ne iubim de dimineață până seara și să
sărim peste somnul de prânz
(copii obraznici);
într-o lume în care somnul de prânz e fie
lege, fie dorință arzătoare,
să ne iubim cu tot ce avem;
într-o lume în care nimeni nu vrea să mai
ofere nimic în numele iubirii
să ne iubim; să fim; să trăim
într-o lume în care lumea doar există
ne-a fost destin
să fim noi înaintea lor;
într-o lume în care toți rămân la un moment
dat în urmă,
