Definiția haosului - poezie de Ștefania Alexandra Sandu

Într-o lume în care oamenii se țin de mână

noi ne ținem de suflet;

într-o lume în care

durerea curge în pahare de bere răsuflată și

țigări ieftine la bucată,

pe noi ne doare vârful degetului mic când nu

ne iubim cum trebuie;

într-o lume în care

totul are un sens noi găsim nonsensul în

orice nimic,

pentru că noi nu suntem ca ei și ei nu vor fi

niciodată ca noi,

antipatici din prima secundă a timpului

întors

cu fața la perete

ca să doarmă mai bine.

Ne-am urât atât de tare, încât s-au aprins

focuri între noi

și s-au făcut incantațiile singure pentru că

ăsta ne era destinul:

să ne iubim în bula noastră de oxigen

nelimitat

într-o lume în care oxigenul deja e pe cale

să devină un lux;

să ne iubim în timpul nostru care încă doarme

dus - i-am făcut ceai de mușețel

într-o lume în care zilele trec ca secundele

când numeri până la zece ca să nu bați pe

cineva;

să ne iubim de dimineață până seara și să

sărim peste somnul de prânz

(copii obraznici);

într-o lume în care somnul de prânz e fie

lege, fie dorință arzătoare,

să ne iubim cu tot ce avem;

într-o lume în care nimeni nu vrea să mai

ofere nimic în numele iubirii

să ne iubim; să fim; să trăim

într-o lume în care lumea doar există

ne-a fost destin

să fim noi înaintea lor;

într-o lume în care toți rămân la un moment

dat în urmă,