Sufletul- poezie

de Andreea Comăneci

Sufletul,

Mi-e gol de tine că,

Ai plecat, ai plecat și…

Și m-ai lăsat într-o mare de dureri.

Dureri.

Dureri de suflet, de inimă, de cap.

De tine…

De tine mi-am agățat speranța,

Speranța că voi avea inima caldă,

Plină de iubirea ta nemărginită și…

Și nu e asa, nu-i așa?

Mi-e gol de tine și de, promisiuni…

Promisiuni ce le-ai rupt odată cu inima mea.

Inima, inima mi-e goală de dragostea ta,

Mintea mi-e goală de privirea ta și mintea..

Mintea-mi zboară tot la ochii tai.

Ochi tăi, odată calzi, acum nu-i mai văd…

Îi văd, departe prin gânduri, pierduți…

Lipsiți de iubire… Iubire.

Iubire, ce faci?”,

„Iubire, te iubesc!”… Te iubesc…

Dumnezeule, cat de mult te iubesc!

Iubesc, și nu mă pot opri… Iubesc!

Pe tine, pe noi, cândva…ochii tăi.

Iubesc dar…pe cine?

Iubesc, fantoma ta, amintirea…

Amintirea mâinii tale, pe obrazul meu fierbinte.

Amintirea buzelor tale, pe fruntea mea.

Amintirea privirii tale, pe chipul meu.

Chipul meu, acum e… Trist.

Trist de lacrimi, speranțe și…de tine.

De tine sufletul… Mi-e gol.