Sub aripa lui Hypnos – despre cum este să fii o pasăre de noapte

Noaptea, zidurile realității se sfărâmă în favoarea fanteziei, întunericul ne cântă în ureche gândurile pe care nu vrem să le avem, iar privirea pragmatică asupra lumii din timpul zilei se tran­sformă... se preface într-o variantă polar opusă a sa. 

Grafică de Ilinca Ciasar

Există oameni care sunt cei mai activi atunci când lumea se ascunde după adăpostul călduros al propriilor pleoape, a căror minte este cea mai ageră atunci când restul visează. Pentru că adevărul este că, noaptea, filtrul prin care vedem lumea se schimbă. Orice văpaie de dorință devine un foc mistuitor al îndrăgostitului. O nemulțumire devine un zid de netrecut, o ambiție devine o pasiune, și orice sunet nelalocul lui pare să îți pună în pericol viața. Și somnul nu mai vine. Odată ce ai trecut acest prag, odată ce ai gustat din dulceața melancolică a solitarității nocturne, vei vrea să te întorci. Este în multe feluri un drog, un obicei de  care te îndrăgostești. Nimic nu se compară cu clipa în care îți poți auzi gândurile, momentul în care conștientizezi contrastul dintre orele cu soare și cele cu lună. Orele trec ca prin vis, iar promisiunea somnului este tot mai dulce pe secundă ce trece. Iar a doua zi devine mai bună știind că noaptea te vei putea război din nou cu propriile neajunsuri, că din nou te vei putea culca biruitor... sau motivat să învingi data viitoare. Știind că, din nou, vei putea intra sub aripa lui Hypnos. Un alt lucru de observat este că, când bolta cerească este întunecată, valoarea artei se înzecește. Fie ea de orice fel. Suntem mai deschiși să simțim atunci când nu mai suntem așa de cerebrali, și orice astfel de experiență este ca o gură bine-primită de oxigen. Sufletul are nevoie de sentimente, iar noi, grăbiți în viața nesemnificativă pe care o ducem de zi cu zi, uităm să îl hrănim. Doar noaptea, când muzica sună altfel urechilor noastre amorțite, când cărțile ne prind viață în mâini și ne duc pe tărâmuri neexplorate, când culorile unui tablou sunt mai bine luminate de lună decât de soare, atunci începem să fim iar oameni. Chiar dacă o petreci într-o celulă de închisoare, atunci când restul oamenilor dorm ești mai liber decât dacă întreaga lume ți-ar fi la picioare. În timp ce corpul are slăbiciuni, mintea nu îți este împiedicată de patru pereți. Totul e mai bun când afară doar greierii cântă. Chiar și somnul.

---

articol de Matei Boholțeanu, Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu"