În opinia mea, libertatea e o minciună pentru individul însetat de adevăr. Schopenhauer încapsulează asta cel mai bine prin celebrul citat "Ca oameni, putem face ce vrem, dar nu putem alege ce vrem". Afirmația lui nu este însă pe deplin adevarata, în opinia mea. Dacă putem sau nu să alegem ce vrem, nu știu, dar sunt sigur că nu putem face totul după cum ne stă în voie. Suntem ființe însetate de ordine. Chiar și cei mai haotici dintre anarhiști tânjesc după o lege în modul în care gândesc.
Așadar, cum ne individualizăm ca personalitate în adolescență, cautăm frenetic un sistem de referință după care să ne ghidăm acțiunile. Ne întrebăm: "Ce este etic și ce nu? Ce înseamnă să fii virtuos sau bun?". Si, cum prea puțini suntem capabili să creem un sistem bine pus la punct, le adoptăm pe cele mai complexe 2 care ni se pun la dispoziție: religia și constituția. Eu le-am numit Judecata Divină și Judecata Legală. Folosesc cuvântul "judecata" datorită dihotomiei acestuia. În același timp, ne putem referi la judecată prin sensul său propriu, de gândire, dar și în sensul de proces juridic. Acestea două răspund la întrebările noastre: să fii bun înseamnă să fii darnic, să îți iubești aproapele. Să respecți legile impuse de statul în care trăiești și să îți plătești taxele. Pornind de la aceasta, premiza că a fi bun conduce direct la a fi fericit, Judecata Divină și cea Legală îmi promit că, respectându-le regulile, nu voi avea nicio problemă. Voi putea duce o existență ideală.
Problema mea, și sunt sigur că nu sunt singurul, este că respectarea acestor reguli nu mă bucură întotdeauna, ci din potrivă, mă pot întrista. De exemplu, să duci o viața repetitivă, sisifică, nu este un prospect fericit pentru cineva cu o viziune ceva mai hedonistă a lucrurilor. Iar o dată ce încalcă Judecata Divină, îmbăindu-se în plăcerile corpului, este persecutat de restul adepților religiei și, ulterior de sine însuși. Pe de altă parte, la o scară mai largă, cine încalcă Judecata Legală este trimis fără drept de opinie la închisoare. Nerespectarea regulilor de orice fel și a legii duce pe o cale care încurajează la ura la sine. Odată ce m-am subminat unui set de legi, unei Judecăți, îmi sacrific libertatea unei minți colective, formată din adepții ei. Exemplu pentru majoritatea dintre noi: Nu e voie sa te îmbraci ca sexul opus, să vorbești singur pe strada sau să lenevești. Astfel de reguli nu sunt raționale, nu periclitează viața sau bunăstarea nimănui. De aceea, cred că trebuie să ne găsim o nouă Judecată, cea proprie. Și, în timp, fără să le excludem complet pe celelalte, să conștientizăm că este cea mai importantă. Să fim ca o vrăjitoare care cântă și râde în timp ce este arsă pe rug.
Stilul meu ideal de viață este cel în care niciuna din acțiunile mele nu rezultă în regret. Pe scurt, ne naștem fiecare cu o definiție proprie a "virtuții". Ca să o găsim, nu trebuie decât să ne ascultăm gândurile, să ne urmărim pornirile. Totul, fără să ne dezicem de Judecata Legală sau Divină, pentru a putea continua să fim membrii funcționali ai societății. Poate părea un oximoron, dar nu e. Orice ne este permis de toate sistemele de legi, dar mereu există repercusiuni.
Așadar, cred că liberatea mi-o s-o dovedesc urmărindu-mi pornirile, atât timp cât acestea nu rănesc pe nimeni în mod direct. Trebuie găsit un echilibru între cele trei Judecăți pentru a fi virtuos și a fi cât mai ferit de regret.
articol de Matei Boholțeanu, Colegiul Național "Vasile Alecsandri"