Cântecul frunzei- poezie

de Alex Francesco Dragone, Colegiul Național "Vasile Alecsandri"

Oh, frunză verde spune-mi, rogu-te,

De ce cad atâtea suflete?

Oh, frunză verde, spune-mi, te rog frumos ,

De ce cade acest popor din ce în ce mai jos?

De ce de apărat nimeni nu vrea,

Ci îl plâng toți pentru soarta sa?

Zi-mi, tu, stâlp al naturii,

De ce pe nimeni nu interesează suferința pădurii?

Spune-mi tu de ce mi l-au omorât pe fiul Daciei,

Ultimul apărător al patriei,

Și de ce mi-au lăsat dușmanii să ne conducă?

Și de 100 ani, ne ținem tot într-o luptă,

Dar nu luptă cu arme,

Au luat pământul sacru în palme,

Vânzând tezaurul Carpaților,

Deslușind misterele câmpiilor,

Furând măreția dacilor!

Oh,tu frunză nemuritoare,

Care în fiecare toamnă moare,

Însă primăvara ca o rază iar răsare.

Oh,spune-mi tu sămânță a pădurii lege,

Ce-ar spune acum primul nostru rege?

Burebista regele tracilor și al dacilor,

Care acum stă prin rândul eroilor,

Spune-mi, tu, frunză ce crezi despre această lume,

Unde nu mai sunt gânduri sau idealuri bune?

"De când omul distruge o natură,

Și a început a-si privi fratele cu ură,

Ce crezi că se poate întâmpla

Când "rușinea"îți ruinează viața?

Rușinea de aparținere unui popor,

Pentru care mulți tineri încă mor,

Și nu înseamnă nimic sacrificiile lor.

Îmi aduc aminte de acei oameni cu dor.

Îmi e dor de jocul copiilor,

Îmi e dor sa ascult confesiunile iubirilor,

Ce însemn eu o biată frunza,

Sub o pădure acoperită cu pânză?

Ce poate înseamna o frunză într o pădure,

Și o pădure în întreaga lume?"