Artă și patriotism prin ochii unui adolescent

Te consideri un patriot?

E o întrebare pe care ne-o punem destul de rar, dar care personal mi se pare foarte importantă. Mai ales că, în contextul actual al României, răspunsul multor oameni (justificat, zic eu) la această întrebare este nu. Că țara aceasta nu oferă motive să o iubești. Aș putea să fiu un romantic și un optimist, să scriu cuvinte frumoase despre ce am fost și ce vom fi, despre sute de motive pentru care România este cel mai bun popor.

Dar n-o să fac asta. Nu o să o fac pentru că, la drept vorbind, trebuie să realizăm că relația unui iubitor de țară pe aceste meleaguri este, din păcate, unidirecționată. România nu te iubește. Aș vrea să adaug un „dar” la această afirmație, dar așa ceva nu există. E un adevăr din patru cuvinte. Pradva,cum zic rușii.

Pot să clarific, însă, niște lucruri, și în curând voi explica cum cred eu că am putea rezolva această problemă.

În primul rând, când spun România mă refer la stat. Fără să mă afund în politică, pentru că ar fi o decizie proastă în tonul acestui articol/eseu, cred că e la mintea cocoșului că poporul românesc, adică oamenii care muncesc și care votează, sunt victimele oarbe ale unui jaf care a durat 30 de ani și, după câte se pare, va mai dura ceva. E un lucru bine cunoscut că acest spațiu carpato-danubiano-pontic este un „triunghi al bermudelor” când vine vorba de fonduri și investiții europene. E ca și cum am avea niște fantome cleptomane prin parlament. Numele guvernanților se schimbă, dar ele se încăpățâneze să rămână, împiedicând dezvoltarea în mai toate domeniile, ucigând țara ca un cancer păcătos și tăcut. La rândul ei, aceasta este rezultatul unei lipse acute de patriotism în rândul oamenilor, iar aici mă refer la patriotism adevărat.

Mă opresc și îndemn cititorul la puțină gândire. Folosim acest cuvânt, dar ne-am gândit vreodată ce anume înseamnă?

Poate însemna identitate. Această formă de patriotism este astăzi cea mai des întâlnită în rândul adulților. Ori că se manifestă prin purtatrea hainelor tradiționale, ori prin ascultarea muzicii populare și promovarea folclorului în general, unii oameni par să se îndrăgostească de acest gust de identitate națională. Și, pe cât mi se pare un lucru frumos și simpatic, este, din păcate, foarte puțin folositor problemei cu care ne confruntăm.

„Patriotismul înseamnă sprijinirea afacerilor românești pe fond financiar” este o afirmație cu care sunt în mare măsură de acord, dar pe care tot nu o agreez în totalitate. Fiind mult mai puțin idilică decât acel spirit românesc de care vorbeam în alineatul precedent, dar mult mai practică, această metodă nu ar rezolva de una singură lipsa nesimțită de iubire de țară din România.

În final, încă o idee pe care am auzit-o este introducerea unei programe în școli care să învețe copiii istoria noastră. Da, într-adevăr, din experiență personală pot asigură că pe parcursul tuturor anilor de școală pe care i-am completat nu am fost învățat nicio boabă de istorie românească. Știu că este destinată elevilor de clasa a opta și a doisprezecea, dar mi se pare ironic! Vrei să predai cea mai importantă materie (la nivel moral) din viața de școlar în clasele în care subiecții educației sunt cel mai stresați de examene, care nu au absolut nicio legătură cu asta?! Sigur că există excepția celor de la profilele umane, dar este cu mult insuficient. Cred că o educație istorică făcută cum trebuie ar avea un impact colosal în cel mai bun sens posibil, spre deosebire de sutele de ore de materie care nu va ajuta deloc viitorul adult ce trece prin băncile (plină de gumă mestecată și inscripții) ale școlii românești. Va fi de ajuns? Nu. Zic doar că va face o diferență.

Până acum am criticat, mai mult sau mai puțin, fără să ofer argumente.

Așadar, hai să ne uităm la cea mai patriotică țară din lume (referindu-mă la numărul de oameni care se consideră patrioți pe suta de locuitori): Statele Unite ale Americii (sursă: https://worldpopulationreview.com/country-rankings/most-patriotic-countries), care au un număr impresionant de 41! Să ne gândim puțin, ce îi face pe americani așa de iubitori de țară? Obiectiv vorbind și luând în considerare modurile de gândire ale ultimelor trei idei, lucrurile ar trebuie să stea exact vice-versa! Identitate națională? În State rasele și religiile sunt amestecate, și chiar dacă e să considerăm că majoritatea e cea care contează, n-ai să vezi pe nimeni îmbrăcat în cowboy strigând „YEEHAW!!!” în stânga și în dreapta. Își susțin afacerile naționale? Chiar dacă primul răspuns ar fi da, privind mai atent majoritatea afacerilor care prosperă astăzi acolo sunt de origine asiatică. Și, în fine, într-adevăr își studiază istoria destul de ferm în școală. Uite o rază de lumină într-un sistem școlar parazitat ca al lor! Dar e ciudat faptul că, deși avem o istorie care se întinde de peste două mii de ani, în care nu prea avem motive de rușine, niște colonii de maxim șapte sute de ani care s-au bazat pe rasism și sclavie ajung să fie mai mândre de ei decât noi.

Ce au americanii și nu avem noi? Ei, da, răspunsul evident este bani, dar și capitalul scăzut este un rezultat al lipsei de patriotism, cum am punctat mai devreme. Nu, răspunsul este artă. Dați-mi voe să explic.

Știu ce gândiți. Cum, noi nu avem artă? Ba da , mai mult ca sigur avem. Termenul corect este pop culture și faptul că trebuie să folosesc engleza nu face decât să îmi dovedească teoria mai mult. Nu există un corespondent în română pentru termenul care pune americanii în vârful lumii.

Pop culture este să te îmbraci în haine tradiționale și să dansezi hora dacă ai trăi în anii 1700. În contextul secolului XXI, termenul cuprinde tot de la benzi desenate la cărți, vedete, seriale, filme, muzică ș.a.m.d.

Ca să vă dați seama cât de oribil stăm la acest capitol, pe când alte țări au exemple (nu tocmai bune, dar tot interesante pentru publicul tânăr) și idoli în centrul atenției, noi trebuie să ne mulțumim cu posturi de televiziune care fabrică telenovele cu ființe care se zbat la granița dintre titlul de om și animal. Știți despre cine vorbesc, să le pomenesc numele nu ar face decât să înjosească acest articol.

Nu e de mirare, deci, că le împrumutăm pop culture-ul americanilor. La noi în țară (problema apare în mare parte a Europei, ce-i drept) nu se mai face artă! Există o mână de scriitori și câțiva cântăreți pe care îi pun stațiile radio pe repeat, dar în rest orice aspirant este întâmpinat de încurajatoarea expresie: „n-ai să poți trăi din asta!”. De parcă totul se rezumă la bani! Una dintre cele mai minunate calități ale artei este aceea că modelează caractere!!! O melodie poate schimba vieți, o carte cu atât mai mult. Filme! Numiți 3 filme românești la care v-ați uitat anul ăsta! Ne mulțumim cu Brigada Diverse și Nea Mărin? Filmele cu buget mare în România sunt o raritate, deși în ultima perioadă au început să iasă mai multe care, deși proaste, își servesc scopul. Te uiți în urmă la generațiile de artiști din istoria României și îți pui mâinile în cap! Ce mama naibii s-a întâmplat aici?, îți vine să spui. Unde au dispărut artiștii?

Cum ar rezolva existența unui spațiu cultural modern de origine românească problema lipsei de dragoste față de țară din prezentul în care trăim? Imaginați-vă un om de rând. Lipsit de mari competențe intelectuale. Un om care muncește toată ziua pe salariul minim, care se zbate să își plătească datoriile. Omul acela vine seara acasă, intră pe un site de filme și seriale gratis (pentru că nu are bani de Netflix sau HBO) și se uită la ceva ușor, ca să se delecteze. Credeți că alege vreun film românesc? Să fim serioși! Se uită la filme cu supereroi sau unul dintre miile de serialele ușor de digerat care există, făcute de Vest. Vede viața frumoasă ca prezentată acolo, apoi mizeria pe care o trăiește el. Cum credeți că merge el la culcare? Mai patriot? Pe micul ecran el vede culori frumoase și povești care îi dau câteva ore în care se simte bine, numai pentru a se întoarce la viața lui pictată în alb și negru, îmbibată cu depresie și pesimism.

Analogia suspusă se aplică atât copilului, adolescentului, cât și tânărului, adultului și pensionarului, deși mai mult generației tinere, post-comuniste. Oricât de greu e de înghițit asta, propaganda dinainte de 1989 insufla un patriotism care supraviețuiște și în aceste vremuri mai degrabă anti-patriotice.

Dacă am avea o imagine pozitivă pictată de media despre țara în care trăim, aproape imediat multe probleme ar dispărea! Ce se întâmplă în schimb:

Există edituri mari care refuză să publice un manuscris pentru că este scris de mână românească! Atât de injectați suntem de străini, încât am ajuns să ne discriminăm singuri! Oameni care refuză să se uite la seriale românești pentru că se vorbește limba noastră. Vi se pare normal? Vi se pare neîngrijorător că unul din doi elevi doresc să plece din țară după studii (https://ziare.com/social/romani/jumatate-dintre-tinerii-romani-vor-sa-plece-din-tara-se-schimba-destinatiile-media-de-varsta-euronavetismul-este-in-crestere-interviu-i-1512827)? Mă revoltă cât de des aud expresia „Asta-i România, frate, ce să-i faci?” sau „Numai în România se întâmpla asta și cealaltă”. De parcă e vina țării de fiecare hibă, nu a oamenilor și, mai exact, a mentalității cu care suntem hrăniți de contrastul abisal dintre ce credem că este exteriorul și ceea ce trăim.

Karl Marx a spus într-un moment mai strălucit al lui că religia este opiu pentru mase. Dacă avea dreptate sau nu este la latitudinea persoanei, dar e important să realizăm că astăzi Biserica este privită ca fiind împânzită de pedofili și corupție. Ne trebuie un alt opiu! Ca societatea românească să supravețuiască și ca această ură către noi înșine la nivel de populație să se oprească, ne trebuie un drog! Bunicii noștri au avut propaganda comunistă sau visul dezrobirii de aceasta, dar noi am rămas fără așa ceva.

Și ce fel de drog este mai potrivit decât arta?

În final, am un îndemn. Mergeți la concertele trupelor autohtone, fie ele un grup de liceeni rockeri sau Vama Veche. Citiți cărți scrise de ai noștri! Uitați-vă la filmele românești care se dau la cinema, chiar dacă momentan sunt deplorabile. În timp, dacă încurajăm producerea lor, vor exista și titluri bune. Imaginaț-vă un Hollywood românesc! Filme nu neapărat pline de substanță, dar care luminează partea frumoasă a locului în care trăim. Și, cred că știm cu toții, avem nevoie de o astfel de luminare! Numai astfel ne creem o identitate la nivel național, și numai așa devenim patrioți!

articol scris de Matei Boholțeanu, Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu"

Artă și patriotism prin ochii unui adolescent

Recent Posts

Comentários